poster_1917.png Cum zice Zafón în Labirintul spiritelor. Un enunț paradoxal, dar adevărat: memoria (cu atât mai mult cea) colectivă se supune rigorilor narațiunii, pentru a face trăirea faptelor posibil de discernut. Ține de talentul și inspirația unui autor, ale unui regizor în cazul de față, să transmită acea trăire astfel încât să aibă impact. Este și proiectul lui Sam Mendes în 1917, iar opțiunea lui estetică este (deja) mult discutatul cadru-secvență care e filmul cap–coadă (de fapt, sunt mai multe secvențe lipite foarte abil).  

Suntem pe 6 aprilie, undeva prin Franța, iar nemții au gândit plan diabolic (cu retragere ca la șah) prin care să prindă în ofsaid un batalion de 1600 de suflete. Batalionul condus de un Cumberbatch ultrahotărât s-o termine cu fritzii pentru totdeauna habar n-are ce-l așteaptă, așa că ăia (mai în spatele lor) care s-au prins de plan trimit doi flăcăi, pe Blake și Schofield, să-l avertizeze. Evident, nu-i deloc ușor. Drumul e presărat cu capcane și la asta se adaugă alte pericole mai mult sau mai puțin neașteptate: una dintre situații este aproape incredibilă, dar dedicația de după fade out, bunicului lui Mendes, care a povestit toate astea, ne garantează autenticitatea povestirii. Camera îi urmărește pe băieți în misiune ca și cum ar fi un al treilea personaj (fapt care poate fi perceput și ca participarea la un joc pe computer, de ce nu), nu-i scapă niciun moment din cadru. Aproape niciun moment. Atunci când o face, de foarte puține ori, e o chestie pe care am perceput-o ca simbolică: aparatul zăbovește asupra unor răniți, ca și cum al treilea personaj, poate un înger, poate însuși Doamne Doamne, meditează cu compasiune asupra ororilor războiului. O posibilă cheie de lectură religioasă/mistică mi se pare că se mai dezvăluie în laitmotive precum cireșii înfloriți; sau într-o zonă în ruine, într-o noapte sfâșiată fantasmagoric de lumini, imaginea extrem de haunting a unui infern așa cum și l-ar fi închipuit poate Piranesi; apoi, o posibilă trimitere la mitul eternei reîntoarceri (începutul și finalul în oglindă). Tot în acest sens, marea calitate a filmului, după mine, nu e magia prin care a creat acea unitate secvențială care are menirea să-l facă pe spectator să creadă că-e-acolo (îndrăznesc să susțin că Arca rusă al lui Sokurov, alt film-cadru-secvență, și mai ales Utøya 22. juli-acolo sunt mai convigătoare la capitolul ăsta), cât capacitatea de a transmite o dimensiune cosmică, o senzație concomitent de implicare și detașare (prin prisma memoriei colective), la care contribuie și coloana sonoră. Este aici o poezie care te face să te gândești la Tarkovski (mai ales la Călăuza și la Sacrificiul). În general, sunt prudent în privința filmelor care se vor a fi glose pe marginea capodoperelor tarkovskiene (cum e The Revenant), dar 1917, dacă și-a propus asta, a reușit ceva cu adevărat frumos. 

Pe de altă parte, toată chestia cu cadrul-secvență în sine, poate tocmai din cauză că m-am gândit o dată la cinci minute how the f..ck, m-a deranjat un pic (dar sunt conștient că la o a doua vizionare, când aș pune între paranteze gândurile legate de tehnică, m-aș bucura mai pe-ndelete de film). Cred că lui Mendes i-a ieșit mult mai bine cadrul-secvență de la începutul lui Spectre (care, după cum bine știm, e un tribut adus unui alt cadru-secvență, de la începutul Touch of Evil, al lui Orson Welles, pe care, dacă vă amintiți, îl urmărește la TV un personaj din minunatul In Bruges la un moment dat). Adică, până la urmă, tehnica, oricât de spectaculos ar fi efortul din spatele ei (ăștia au măsurat la centimetru totul, decoruri etc.), nu trebuie să atragă atenția asupra ei. Un alt punct în minus e scenariul: înțeleg că e după fapte reale, înțeleg că tre să supună totul cadrului-secvență, timpului-real, dar e sărăcuț, îi lipsesc multe (un climax satisfăcător, caracterizare a personajelor). Însă per total, mai ales genialului cineast Roger Deakins, e un film frumos, pe care nu-l uiți prea curând. Neapărat de văzut pe ecran mare. 

 Notă: 8 

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Stefan | Monday, 27.01.2020 13:18 Cronica de film

National Cinematografic