birdsofpreyposter.jpg Dacă au vrut un Deadpool feminin... Nu le-a ieșit. Deși conceptul de clovn-nebun femeie suna tare bine (nush comicsurile și serialele cu Harley Quinn, dar nici nu era nevoie, cred, ca să înțeleg „capodopera” asta). Probabil că să încerci să creezi un Joker feminin e mult prea dificil, fiindcă Joker a prins o profunzime (psihologică, sociologică etc.) amețitoare mai ales după filmul de anul trecut. Așadar, ar fi fost bun măcar un Deadpool feminin, că se putea broda pe dialoguri și pe situații absurde și grotești. E cea mai fertilă zonă – nu prea ai cum să dai greș cu așa ceva. Dar, ori n-a fost loc de inspirație, ori s-au speriat producătorii că nu vor avea suficient public, că nu va fi pe gustul adolescentelor (deci, s-o lăsăm mai moale cu bancurile weird, că-s mai mult pentru geeks), ori Joker știe ce s-a întâmplat. Produsul final: slăbuț. Dintre line-urile mai de Doamne ajută: „Your little bird is a f...cking rat” (adică turnătoare). Ca să știți nivelul. 

Nivel foarte jos și la poveste: au început cu unul dintre cele mai neispirate voice over-uri. Am de mult aversiune față de voice over (mai ales la persoana întâi) și cred, în continuare, că n-ar trebui folosit, în general e vorba doar despre lazy writing, ppl. Iar BoP abuzează la greu de el. Povestea e, cum altfel, concepută pentru sequel – trailerul păcălește teribil. Nu, nu e vorba despre o gașcă de nebunatice care rup Gothamul în două, ci despre cum se formează gașca respectivă. Gothamul mai are de așteptat – și, dacă aș fi în locul lui, nici nu m-aș sinchisi prea tare. 

Ni se prezintă, în desen animat, backstory-ul lui Harley Quinn (Margot Robbie), din copilăria, cum altfel decât, nefericită (pe modelul din fragedă pruncie a avut plăcerea de a cunoaște neplăcerile vieții), trecând prin adolescență și prima parte, zbuciumată (normal), a tinereții, când o arde cu Joker. Care o părăsește, lăsând-o în criză de identitate – la modul cine e ăsta să mă părăsească pe mine, îi arăt eu lui, dar nu că mă duc la sală să fac fund bombat și la manichiuristă să-mi fac unghii mov cu sclipici (astea-s pentru piți), ci sunt războinică în rând cu masculii războinici cei mai periculoși. Iată, filmul face o promisiune care nu va fi ținută (probabil nici în al jdelea sequel): acest inciting incident (despărțirea de Joker) nu are/va avea o rezolvare. Confruntarea Harley–Joker (măcar la modul uite că-s mai tare decât tine, rânjitule) nu are/nu va avea loc. E evident de ce. Ca atare, filmul/franciza pleacă de la o premisă falsă și nu poate s-o termine decât nesatisfăcător. 

Scenariul, cu linia temporală franjurată enervant (dacă ai o poveste banală, n-o salvezi așa!), este o chestie diluată, cu faze care să ridice la fileu bancurile. Ce-am menționat mai devreme e cam toată povestea lui HQ: în rest, e hăituită de diverși fioroși cărora le-a făcut și le-a dres, se bagă în povestea altora, cam atât. Te trezești că n-are povestea ei. Sau poate sunt eu naiv, și nu ea e protagonista. 

Ca model pentru donșoare, Harley eșuează: bufoneria ei, arma ei de bază, e gratuită. Tot încerci să descoperi sub fardul ăla (care nu o avantajează deloc) ceva cu adevărat periculos. Ceva cu care să câștige respectul unor bărbați – nu bând jde shoturi și rupând gâturile unor malaci cu creierul cât nuca, astea-s chestii de bătăușa clasei care vrea să facă parte din gașca șmecherilor, iar ăia o tolerează din cu totul alte motive. 

În plus, probabil în mod voit (deh, scenaristul și regizorul sunt de fapt femei), Harley n-are pic de sexy în ea (spre deosebire de cum era în Suicide Squad , bărbații sigur își amintesc un anumit cadru). Dar, dacă asta se întâmplă din vreun spirit feminist, mi se pare că au greșit: nu așa înfrunți percepția masculină. 

Ca să nu spun de Mary Elizabeth Winstead, care o joacă pe una dintre „birds”. (De când am văzut-o în serialul Fargo, mi se pare una dintre cele mai tari gagici care populează ecranul mic și cel mare.) Care aici are un rol total adiacent. Personajul ei e în plus (sau dacă nu e al ei, atunci e al lui HQ, depinde de perspectivă). Și, în general, tot personajul care intră în contact cu Harley e expendable. În plus, marele villain, Sionis (un Ewan McGregor care a dat tot ce-a putut), care se vrea sinistru, dar e doar îndoielnic, e atât de palid, de confuz și de clișeu, încât îl uiți a doua zi. (Și să nu-l mai vezi a doua oară, că ar trebui să-l dea afară din Gotham pe motiv de neadecvare.) Nu mai spun că Sionis e implicat în niște scene de caracterizare care ar fi trebuit scoase la montaj (precum aia în care se supără pe clienta unui bar – n-are miză, n-are capăt). Măcar dacă Harley ar fi stabilit ceva emoțional cu side kick-ul întruchipat de o asiatică aproape minoră și foarte furăcioasă (și foarte clișeu): e în „relația” aia atâta déjà-vu, că nu-ți mai vine să crezi în veci în solidaritatea dintre femei. Dacă filmul ăsta s-a dorit un film feminist pentru larga populație, a greșit cam în toate aspectele.

Alte chestii îndoielnice. (Auto)ironiile și chestiile meta de genul „vorbește ca o polițistă din filmele anilor ‘80” (despre polițista care o hingherește pe HQ) sunt neinspirate sau plasate prost, sau fără valoare din cauza unui overacting prost stăpânit (că, evident, există și overacting bun). Se putea mai bine. Bucățica de musical cu trimitere la secvența cu Marilyn Monroe cântând-o pe aia cu diamantele din Gentlemen Prefer Blondes – în momentul în care e vorba despre un diamant – e ca și cum pui „Du-mă acasă, măi, tramvai” la o scenă cu un tramvai deraiat. Come on...   

Puncte bune. Mai multe replici și situații à la Deapool. Nu sunt geniale, dar funcționează. Hiena Bruce (numită după Bruce Wayne „cel sexy”, hahaha) dă bine în peisaj, la fel și castorița împăiată (aia e chiar demențială, merita un backstory). Bătăile sunt binișor filmate (cu mișcare de cameră sincron pe mișcarea corpurilor etc.).  A, și o chestie în coloana sonoră care pare inspirată din Tiersen (Amélie). Dacă am auzit bine (de trei ori), atunci e interesantă faza (paralela ar fi una forțată, dar până la urmă nu totul trebuie să aibă sens). Cam atât. 


Notă: 5.5

nota_55.jpg


Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Stefan | Thursday, 06.02.2020 12:40 Cronica de film

National Cinematografic